Deshidratarea apare în momentul în care corpul tău pierde mai multe lichide decât primește, iar organismul nu are suficientă apă pentru a funcționa normal.

La copii, cauzele cel mai des întâlnite ale deshidratării sunt diareea severă și voma. În mod natural, bătrânii au un nivel de apă mai scăzut în organism, dar scăderea volumului de lichide poate fi cauzată și de condiții medicale sau tratamente medicamentoase. Din acest motiv, persoanele în vârstă se pot deshidrata în urma unor boli precum pneumonia sau infecțiile urinare.

Simptomele deshidratării sunt întâlnite totuși la orice categorie de vârstă, inclusiv la tineri și adulți. Oricine se poate deshidrata dacă nu bea suficientă apă în zilele călduroase sau în timpul exercițiilor fizice.
În general, deshidratarea ușoară se poate trata prin reglarea consumului de lichide, însă pentru formele severe, persoanele au nevoie de îngrijiri medicale.

Simptomele deshidratării

Simptomele deshidratării pot să difere în funcție de vârstă. De multe ori nu ne dăm seama că suntem deshidratați până în momentul în care ne simțim cu adevărat rău. În același timp, tindem să nu bem apă decât dacă simțim senzația de sete, ceea ce poate duce la deshidratare, mai ales când temperatura de afară este foarte ridicată sau când suntem bolnavi.

Ți-am pregătit un ghid cu cele mai întâlnite 10 simptome de deshidratare pe care să le recunoști la tine sau la o persoană dragă.

Simptome de deshidratare la copii

Copilul tău se poate deshidrata în zilele de vară foarte ușor. Fii cu ochii pe aceste simptome:

  • Limba uscată
  • Lipsa urinării sau absența scutecelor umede (în funcție de vârstă)
  • Gura uscată
  • Atenție redusă
  • Stare de amețeală
  • Somnolență

În cazul deshidratării ușoare, aceasta poate fi tratată acasă. Sugarilor și copiilor de peste 1 an li se recomandă o soluție cu săruri de rehidratare. Se găsește în farmacii, sub formă de pliculețe; citește cu atenție prospectul pentru o administrare corectă, în funcție de vârsta acestuia.

Simptome de deshidratare la adulți

  • Senzație extremă de sete
  • Urinare mai puțin frecventă
  • Oboseală
  • Amețeală
  • Crampe musculare
  • Piele uscată
  • Ochi scufundați
  • Puls rapid
  • Confuzie
  • Buze albastre

Cauzele deshidratării

De cele mai multe ori, deshidratarea apare în momentul în care consumăm foarte puține lichide. Acest lucru se poate întâmpla când suntem ocupați cu munca și uităm să bem apă, sau în timpul exercițiilor fizice, când nu avem la îndemână o sticlă cu apă. Desigur, cauzele sunt multiple și complexe, iar pe lângă aceste situații frecvente, organismul se deshidratează din următoarele motive:

Diaree și vomă: diareea acută cauzează pierderea unei cantități mari de apă din corp, iar dacă aceasta este însoțită de vărsături, se pierd și mai multe minerale și lichide.

Febră: deseori, cu cât febra este mai mare, cu atât devii mai deshidratat; de aceea este important să bei apă și ceai în timpul stării febrile.

Transpirație excesivă: în zilele toride sau în timpul practicării unui sport, consumul redus de lichide, alături de transpirație vor duce la deshidratare.

Cât de periculoasă este deshidratarea?

O persoană poate fi deshidratată indiferent de vârstă, însă există anumite grupuri de oameni care prezintă un risc ridicat:

Copiii și sugarii: fiind cei mai predispuși la diaree și vomă, cei mici au cele mai mari șanse să se deshidrateze. Este important ca părinții să fie atenți la simptome și să ia măsuri din timp.

Bătrânii: pe măsură ce îmbătrânim, rezerva de apă din corp este mai mică, iar senzația de sete e mai puțin acută decât în tinerețe. Medicamentele sunt, de asemenea, cauze care pot provoca deshidratare.

Persoanele cu boli cronice: boli precum diabetul sau cele de rinichi pun o persoană în situația de a prezenta un risc major pentru deshidratare. Tratamentele medicamentoase pot crește frecvența urinării, iar lipsa consumului de lichide poate cauza probleme ulterioare.

În același timp, chiar și o răceală sau gripă pot să te expună riscului de deshidratare, întrucât starea oboseală și de rău cauzată de acestea ne fac să nu simțim nevoia de mâncare sau de apă.