Odihna este una dintre nevoile de bază ale unui organism puternic și sănătos. Când dormi suficient, te simți bine, atât pe interior, cât și pe exterior, ești relaxat, calm, productiv, gata să faci față oricărei provocări. E un remediu simplu și natural care te va scuti de multe probleme dacă îi acorzi importanța pe care o merită. Află cum, din acest articol.
Organismul tău tinde către un program de somn regulat, de aceea vei observa că te simți obosit în jurul acelorași ore și te trezești la aceeași oră atunci când nu pui alarma să sune.
Totuși, ceasul intern al corpului poate fi ușor dereglat de o multitudine de factori, cum ar fi expunerea prea mare la lumină pe durata nopții, dar și a zilei sau culcatul la ore neregulate.
Există, însă câteva soluții prin care îți poți regla programul de somn când ai nevoie. Citește mai departe pentru a le descoperi:
Cuprins articol
Relaxează-te
Atunci când gândurile te apasă, devine dificil să te relaxezi chiar și seara, înainte de culcare, ceea ce poate duce la insomnii. Pentru a te destinde, poți practica exerciții ușoare de yoga sau meditație.
Câteva exerciții foarte bune sunt cele care se concentrează pe respirații adânci. Așază-te cât mai comod, închide ochii, trage adânc aer în piept și lasă-l încet să iasă. Conștientizează mediul înconjurător folosindu-te de celelalte simțuri, în afara văzului. Ce zgomote auzi? Îți este cald sau frig? Cum îți simți corpul?
Începe cu meditații scurte, de 5-10 minute, pentru a reuși să-ți păstrezi concentrarea. Vei observa cum atât corpul, cât și mintea ți se vor detensiona total.
Organizează-ți dormitorul
Camera în care dormi trebuie să fie un sanctuar în care grijile rămân la ușă și doar relaxarea intră. Folosește draperii închise la culoare, care nu lasă să pătrundă lumina, menține camera ordonată, fără prea multe obiecte care să îți distragă atenția înainte de culcare și alege o culoare pastelată, precum un albastru deschis pentru pereți.
Stinge lumina
Folosește becuri cu lumină caldă, a căror intensitate să o reduci înainte de culcare – folosește un întrerupător care reglează lumina sau o veioză cu lumină slabă –, urmând ca la culcare să închizi toate sursele de lumină.
Este important mai ales să te ferești de aparatele cu lumină albastră, precum telefonul, laptop-ul sau televizorul înainte să adormi. Folosirea acestora te agită și îți îngreunează procesul de somn.
Ai grijă la zgomote
Ca să te odihnești bine, ai nevoie de liniște. Asigură-te că dormitorul tău este suficient izolat fonic. Dacă nu poți să reduci total poluarea fonică din jurul tău, încearcă să te ajuți de sunete de zgomot alb pentru a reuși să adormi.
Găsește temperatura potrivită
Când este prea frig sau prea cald, organismul tău nu reușește să se relaxeze, iar somnul nu va fi unul odihnitor. În general, temperatura preferată este în jur de 20 de grade Celsius, dar este indicat să testezi mai multe variante și să observi când te simți cel mai confortabil.
Alege produsele de calitate
O odihnă bună are nevoie de produse de calitate. S-ar putea să descoperi că adormi greu deoarece nu folosești salteaua sau pătura potrivite.
Salteaua trebuie aleasă în funcție de poziția în care dormi. Cei care dorm pe burtă sau pe spate au nevoie de o saltea cu duritatea medie sau mare, iar cei care dorm pe o parte de o saltea mai moale. De asemenea, verifică specificațiile înainte să o cumperi, pentru a te asigura că este potrivită kilogramelor tale.
Și așternuturile joacă un rol esențial pentru odihna ta. Alege cearșafuri care lasă pielea să respire, din bumbac.
În ce privește păturile, poți opta pentru o pătură ponderată, un produs care crește în popularitate pentru confortul și avantajele pe care le oferă. Aceste pături au în interior bile de plastic hipoalergenice, repartizate egal, care asigură o presiune senzorială fermă pe toată suprafața corpului, funcționând ca un masaj înainte de culcare.
Îți poți comanda propria pătură ponderată din România, apelând la site-ul Hug Me Blanket, pături ponderate realizate manual. Pentru că pătura ponderată trebuie să aibă între 8-12% din greutatea persoanei care o folosește, ea se realizează pe comandă, în funcție de kilogramele și înălțimea ta. Poți alege dintre trei variante – junior, medium sau maxi, pe care le poți personaliza cum vrei, pentru a obține pătura preferată, alegând culoarea, materialele și modelul husei.
Păturile ponderate sunt recomandate de către terapeuți și experți în domeniu pentru tratarea anxietății, a stărilor de stres și pentru obținerea unei odihne mai bune.
Conform studiilor, insomnia afectează aproximativ 30 – 45% din populația adultă, iar depresia este principala cauză de îmbolnăvire și dizabilitate la nivel mondial, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.[1] În aceste condiții, este esențial să acordăm importanță rutinei noastre de somn. Păturile ponderate oferă varianta unui tratament natural, fără efecte secundare, care te va ajuta să-ți recapeți somnul odihnitor, atât de prețios, mai ales în perioade agitate, ca cele din ziua de azi.
Folosirea păturii ponderate susține inclusiv sănătatea emoțională, și reduce semnificativ anxietatea. Ea poate fi folosită și de cei ca prezintă tulburări din spectrul autismului sau ADHD, fiind recomandată de experți în special pentru terapia copiilor. Află aici mai multe despre beneficiile păturilor ponderate.
Mai mult, până pe 30 septembrie, ai 20% reducere la orice pătură Hug Me Blanket achiziționată. Tot ce trebuie să faci este să introduci codul „SomnUsor20” în căsuța de „cod cupon”, înainte de checkout. Profită de promoție, ia-ți adio de la stres și urează bun venit odihnei de calitate
Reglează-ți meniul zilnic
Ca să adormi mai ușor, este indicat să eviți mâncărurile grele înainte de culcare. Atunci când dormi, întregul tău corp se odihnește, iar o masă bogată obligă sistemul digestiv să lucreze din greu pe timpul nopții, ceea ce va duce la un somn neodihnitor. Totuși, ai grijă să nu te culci înfometat, pentru că riști să te trezești noaptea.
De asemenea, consumă cofeină în moderație și niciodată după-amiaza.
Modifică-ți treptat programul
Corpul tău are nevoie de timp pentru a se adapta unei noi rutine de somn. Dacă ai obiceiul să te culci seara târziu, nu încerca dintr-odată să te culci cu 3 ore mai devreme, ci încearcă întâi să te bagi în pat cu 15 minute înainte față de ora ta obișnuită, apoi 30 de minute și tot așa, până ce reușești să adormi cu ușurință la ora dorită.
Lasă lumina să intre
Dacă înainte de culcare ai nevoie de întuneric, dimineața lumina te va face să te trezești mai ușor. Atunci când programul tău de somn devine neregulat, organismul nu mai face distincția dintre zi și noapte.
Trezește-te dimineața și trage draperiile, pentru a lăsa lumina să intre. Dacă programul de muncă te forțează să dormi pe timpul zilei, folosește draperii cât mai groase și întunecate pentru a crea senzația de seară și dă-le la o parte imediat ce te trezești.
Nu în ultimul rând, ai răbdare! Dă-i timp organismului să se adapteze natural la noul program de somn. Odată ce ai reușit să îl reglezi, ai grijă să respecți aceeași oră de trezire și de culcare în fiecare zi. În timp, corpul tău se va obișnui și te vei trezi odihnit și chiar fără să pui alarma.
Dacă ai ajuns la finalul articolului, înseamnă că ești pregătit să îți recapeți zilele pline de energie și productivitate cu ajutorul aliatului cel mai de preț, odihna. Ține cont de sfaturile de mai sus și… somn ușor!
[1] Hug Me Blanket. Studii științifice. Disponibil la https://www.hugmeblanket.ro/studii-stiintifice/ (consultat la 28.08.2020)
Comenteaza