O serie de activități pentru copii și părinți pot face perioada de distanțare socială mai ușor de suportat. Iată câteva idei numai bune de pus în practică în zilele în care copiii par să își fi pierdut răbdarea!

Citiți povești

Orele de lectură fac izolarea din timpul pandemiei mai plăcută, dacă alegi cărțile potrivite, care să capteze și să mențină atenția celor mici. Stabiliți un interval orar zilnic pentru programul de lectură, alegeți un loc confortabil din casă și lăsați imaginația să vă poarte pe tărâmuri magice.

Impovizați un camping în casă sau în curte

Dacă cei mici nu mai sunt atrași de jucării, propune-le să faceți împreună un camping în curte sau, dacă stați la bloc, chiar în casă. Puteți monta un cort adevărat sau puteți improviza astfel: puneți două scaune la distanță de 1,5 metri unul de celălalt, apoi așezați o coadă de mop între cele două scaune și puneți deasupra un cearșaf. Gata, aveți un cort pe care îl puteți amenaja cu preșuri, mochete, perne și instalații luminoase. Copiii vor fi fascinați, iar voi, părinții vă veți putea bucura apoi de câteva ore de liniște pentru că cei mici se vor juca în cort.

Dacă stați la curte, puteți monta cortul pe iarbă și puteți chiar să vă petreceți noaptea în sacii de dormit, dacă cei mici sunt încântați de idee. Masa o puteți servi tot pe iarbă, în apropierea cortului, iar apoi vă veți putea juca cu mingea.

Gătiți împreună

Copiii se bucură foarte mult când adulții le permit să se implice în activități “de oameni mari”. Așadar, invită-i pe cei mici în bucătărie să te ajute să pregătiți masa. Puteți face împreună pizza, brioșe sau chiar un tort. În ciuda mizeriei pe care o vor face copiii în bucătărie, aceasta este o activitate foarte plăcută pentru întreaga familie.

Jucați-vă cărți

Aceasta este o perioadă ideală pentru a îi învăța pe copii să joace cărți, însă aceștia trebuie să fie puțin mai măricei pentru a înțelege. Începând cu macao și tabinet, poți juca cu copiii jocurile copilăriei tale. Pentru a face această activitate și mai distractivă, jucați-vă pe porunci.

Vizionați filme împreună

Alegeți câteva filme pe care le puteți vedea împreună, care să fie pe placul tuturor mebrilor familiei. Faceți popcorn, așezați-vă confortabil în canapea și trageți draperiile. Vă veți bucura de o activitate relaxantă cu toții, de la mic la mare.

Faceți un puzzle împreună

Achiziționați un puzzle și străduiți-vă împreună să îl faceți. Cu cât puzzle-ul este mai complex, cu atât mai mult timp vor sta copiii liniștiți. Pentru a face lucrurile mai interesante, promite celor mici o recompensă pentru reușită. Când termină puzzle-ul, răsfață-i cu o prăjitură.

Învață-i pe copii să joace șah

Vă plictisiți în casă și nu știi cum să îi mai ții pe copii ocupați? Învață-i să joace șah – nu este un joc ușor, însă acum ai timp din belșug pentru a îi învăța. Mai mult decât atât, la final vei avea un partener de șah cu care să îți omori timpul într-un mod plăcut.

Faceți sport împreună

Sportul este distractiv dacă este făcut în familie și totodată este și obositor – iar tu sigur vrei să le consumi energia celor mici. Eliberează sufrageria mutând piesele de mobilier, așază pe jos saltele pentru fitness, pune muzică și începeți cu câteva exerciții de stretching. Tu poți juca rolul antrenorului, iar pe copii îi vei învăța să te imite.

Dacă stați la curte, este ideal să faceți sport în aer liber, pe iarbă. Un moment oportun pentru o jumătate de oră de sport este la prânz, înainte de somnul celor mici.

Organizați un bal mascat

Alegeți o seară pe săptămână în care să organizați o petrecere de tip bal mascat. Pregătiți împreună decorul, prăjiturile, apoi costumați-vă, puneți muzică și distrați-vă. Nu uitați să faceți și o sesiune foto pentru a rămâne cu amintiri prețioase din această perioadă dificilă.

Uitați-vă împreună la fotografii vechi de familie

Este momentul oportun să le arătați copiilor albumele vechi de familie. Cei mici se vor dstra pe cinste văzându-și părinții și bunicii în ipostaze inedite, dar și având alte înfățișări. Povestiți-le acestora despre momentele în care au fost făcute pozele respective.

Faceți un picnic în grădina casei

Picnicul în aer liber este una dintre favoritele în materie de activități pentru copii. Dacă locuiți la curte, organizați un picnic. Faceți împreună sandvișuri, deserturi și limonadă, apoi împachetați-le și ieșiți în curte pentru a le servi pe o pătură întinsă pe iarbă.

Jucați-vă de-a salonul de înfrumusețare

Fetele sunt în mod deosebit atrase de acest tip de joacă. Lasă-le pe fetițe să îți facă unghiile cu ojă, să te coafeze și să te machieze. Apoi fă și tu același lucru, pentru a le răsplăti cum se cuvine. Nimic nu face o fetiță mai fericită decât oja colorată pe unghii sau rujul roz de pe buze.

Indiferent ce activități pentru copii încerci în perioada de distanțare socială, important este să nu îți pierzi răbdarea. Această perioadă este una extrem de dificilă atât pentru părinți, cât și pentru copii. Cei mici au mai multă energie, pentru că nu au interacțiuni sociale de niciun fel, iar adulții au tot mai puțină răbdare, pentru că nu au deloc timp liber, petrecut fără copii.

De aceea este bine să te joci cât mai mult cu ei, să le propui diferite activități pentru copii și să îi menții ocupați. În acest fel, vei avea și tu parte de câteva momente de liniște.

Dacă simți că răbdarea ți s-a epuizat, îi poți lăsa pe cei mici să se joace pe telefon sau pe tabletă, astfel încât să te bucuri de câteva minute petrecute în liniște deplină. Nu trebuie să te simți vinovat pentru că folosești tehnologia în acest scop, este normal să ai parte de puțin timp liber.