Despre beneficiile condimentului turmeric ai mai auzit, însă nimic nu te-a convins până acum să îl introduci în dieta ta? Află ce este turmericul, de unde provine, ce proprietăți are și de ce este bine pentru sănătatea ta să îl consumi în mod regulat.

Ce trebuie să știi despre turmeric

Turmericul, care mai poartă denumirea și de șofran indian, este un condiment de culoare galbenă, obținut prin măcinarea rădăcinii plantei cu același nume, care este în prealabil fiartă. Adesea se confundă cu un alt condiment galben, curcuma, care face parte din aceeași specie, alături de alte 100 de plante. Familia Zingiberaceae provine din partea sudică a Asiei, precum și din zona de nord a Australiei.

Turmericul este folosit cu precădere în bucătăria asiatică, fiind principalul condiment din curry. Gustul acestuia este ușor amărui, iar culoarea sa este atât de intensă, încât este de multe ori folosit pe post de colorant chiar și în industria textilă – de pildă, robele specifice călugărilor budiști devin portocalii după ce sunt vopsite cu un amestec pe bază de turmeric. Și în industria cosmetică este folosit turmericul pentru pigmentarea mai multor produse.

Turmericul se găsește pe piață atât sub formă de condiment, cât și sub formă de ceai, extract sau supliment alimentar.

În medicina ayurvedică, veche de peste 5000 de ani, turmericul este folosit pentru tratarea multor afecțiuni, în special a celor inflamatorii. Mai mult decât atât, studiile făcute de către oamenii de știință au confirmat că substanța activă curcumin are efecte antiinflamatorii.

Beneficiile turmericului pentru sănătate

Oferă organismului o mulțime de substanțe nutritive. O lingură de turmeric conține:

  • 29 calorii;
  • 1 g de proteine;
  • 0,31 g grăsimi;
  • 2,1 g fibre;
  • 0,3 g zaharuri;
  • 6 g carbohidrați;
  • 26% din doza zilnică recomandată (n.r. DZR) de mangan;
  • 16% din DZR de fier;
  • 5% din DZR potasiu;
  • 3% din DZR de vitamina C.

Are proprietăți antiinflamatoare. Specialiștii în domeniul medical au dovedit că subsanța activă din turmeric – curcuminul, poate reduce procesul inflamator din organism. De aceea, turmericul este recomandat în ameliorarea unor afecțiuni de natură inflamatorie precum artrita, boala inflamatorie intestinală, lupusul ori psoriazisul. Fundația pentru Artrită de peste Ocean sugerează că o doză de 400-600 mg de turmeric sub formă de capsulă, de 3 ori pe zi, poate ameliora inflamația articulară.

Previne instalarea diabetului de tip 2. Curcuminul are proprietăți antiinflamatorii și totodată ablitatea de a regla nivelul de zahăr din sânge, de aceea turmericul poate fi folosit pentru a reduce riscul de diabet de tip 2. Pacienții care au deja această afecțiune pot beneficia de sprijinul turmericului pentru menținerea nivelului de zahăr din sânge echilibrat.

Îmbunătățește funcțiile hepatice. Datorită conținutului mare de antioxidanți, turmericul protejează ficatul de toxinele care îi pot face rău. Persoanele care urmează tratamente medicale puternice, pe perioade lungi de timp, pot folosi turmericul pentru a reduce daunele hepatice cauzate de substanțele medicamentoase pe termen lung.

Are efecte benefice asupra sistemului digestiv. Turmericul nu este folosit întâmplător în medicina ayurvedică pentru tratarea afecțiunilor digestive. Potrivit specialiștilor, acest condiment are abilitatea de a reduce inflamația la nivel digestiv, facilitând astfel buna funcționare a sistemului gastrointestinal.

Reduce simptomatologia asociată cu sindromul premenstrual, precum și crampele cauzate de menstruație. Iar acest lucru se datorează tot efectului antiinflamator pe care îl are curcuminul.

Tratează acneea. Aplicat pe zonele cu coșuri, sub forma unei paste făcute cu apă, turmericul poate trata acneea. Întrucât are proprietăți antiinflamatorii, dar și antibacteriene, nu este de mirare că te poate scăpa în mod natural de coșurile inestetice.

Reduce colesterolul “rău”. Un studiu făcut de către oamenii de știință din Indonezia arată că turmericul este eficient în reducerea colesterolului LDL, reducând astfel riscurile cardiovasculare.

Cum să introduci turmericul în alimentație

Acum, că ai aflat totul despre beneficii pe care le are condimentul asiatic denumit turmeric, iată și cum îl poți introduce în alimentație, astfel încât să te bucuri din plin de proprietățile sale.

Foto: Pinterest

Iată câteva moduri în care poți consuma turmeric:

  • pe post de condiment în curry, tocane, supe cremă ori dressinguri pentru salate;
  • pe post de condiment în marinadele pentru carne;
  • în smoothie-uri;
  • în deserturi;
  • dizolvat în lapte încălzit sau în ciocolata caldă;
  • sub formă de ceai – pune la fiert 4 căni de apă, în care vei adăuga 2 lingurițe de turmeric măcinat, dar și puțin ghimbir ras, fierbe preț de 30 de minute, strecoară apoi ceaiul și consumă-l îndulcit cu puțină miere;
  • ca supliment alimentar sub formă de capsulă.

Contraindicațiile turmericului

Turmericul nu cauzează, în general, reacții adverse, însă există situații în care consumul acestuia poate cauza mici probleme precum:

  • Creșterea acidității la stomac, lucru benefic pentru persoanele cu digestia lentă, dar nu și pentru cele care suferă de reflux gastroesofagian. Dacă observi că ai arsuri după ce consumi turmeric, înseamnă că nu îți priește, pentru că stimulează excesiv producerea de sucuri gastrice.
  • Poate crește riscul de sângerări, mai alea în rândul celor care urmează tratamente pentru subțierea sângelui precum warfarina. Nici anticoagulantele precum aspirina sau heparina nu trebuie asociate cu acest condiment.
  • Crește riscul de contracții în sarcină, de aceea suplimentele pe bază de turmeric sunt contraindicate femeilor însărcinate. Bineînțeles, dacă turmericul este folosit în cantități nesemnificative, pe post de condiment, nu va cauza probleme.

Condimentul turmeric are beneficii confirmate de studii făcute în ultimii ani în domeniu, așa că ar fi păcat să nu te bucuri de acestea. Introdu turmericul în alimentația ta treptat, astfel încât să te obișnuiești puțin câte puțin cu gustul său.

Dacă te gândești să administrezi un supliment alimentar pe bază de turmeric, e indicat să te consulți cu medicul tău în prealabil, mai ales dacă suferi de afecțiuni cronice pentru care administrezi un anumit tratament. De asemenea, este important să respecți indicațiile oferite de producător pe eticheta produsului administrat, cu privire la doza zilnică recomandată.