Diferența de vârstă în cuplu a fost întotdeauna un subiect controversat – unii sunt de părere că vârstele diferite pot fi cauza multor neînțelegeri, mai ales pe termen lung, în timp ce alții susțin cu tărie că vârsta nu contează. Iată ce părere au specialiștii în materie de relație, dar și care susțin aceștia că este diferența de vârstă ideală într-un cuplu fericit!

Pe vremuri, regula era clară: bărbatul trebuia să fie mai mare pentru ca relația să fie una de succes, de aceea femeilor tinere li se găsea un partener mai matur. Din fericire, însă, acele vremuri au apus de multă vreme, iar acum nu mai există asemenea reguli după care societatea să se ghideze. 

Studiile făcute pe această temă arată că o diferență mai mică de vârstă în cuplu este direct proporțională cu satisfacțiile pe care le au partenerii, în timp ce pe măsură ce diferența aceasta crește, crește și riscul de eșec în relație și, în cazul cuplurilor căsătorite, crește și rata divorțurilor. Un studiu făcut de către oamenii de știință din Australia, de pildă, arată că problemele în relație apar mai degrabă când partenerii au vârste diferite, comparativ cu cuplurile alcătuite din parteneri cu vârste apropiate. Una dintre cauzele identificate de către specialiști în acest sens este următoarea: partenerii cu vârste diferite au mai puțină rezistență la șocurile ce pot apărea în relații, fie ele cauzate de dificultăți economice, fie cauzate de îmbolnăvirea unuia dintre parteneri. 

De asemenea, trebuie menționat că și femeile, dar și bărbații, sunt mai fericiți în cuplu atunci când au parteneri mai tineri decât ei. Pe de altă parte, când partenerul este mai în vârstă, tinde să crească seria nemulțumirilor cu privire la acesta și la relația de cuplu. 

Este important de menționat că aceste studii sunt unele observaționale, care doar analizează și interpretează niște date. 

Același studiu menționat mai sus identifică diferența de vârstă de 0-3 ani ca fiind ideală pentru bunăstarea cuplului. 

În SUA, statisticile arată că o diferență de peste 5 ani între partenerii de cuplu vine cu un risc de divorț de 18%. În cazul diferenței de 10 ani, riscul de despărțire este deja de 30%, în timp ce în cuplurile cu diferență de vârstă de 20 de ani sau chiar mai mult, riscul de divorț ajunge deja la 95%. Nu numai vârsta este o problemă, însă. Aceleași statistici arată, de exemplu, că diferențele majore de educație ale partenerilor cresc riscul de divorț cu 43%. 

Tot specialiștii în relații ne spun, însă, că toate aceste teorii pot fi contrazise, atâta timp cât partenerii au alte lucruri în comun, nu neapărat vârsta. Aceștia menționează câteva lucruri care pot ține împreună partenerii pe viață:

  • țeluri comune în viață – dacă planurile de viitor ale partenerilor coincid, atunci sunt șanse mari ca cei doi să reziste în ciuda diferenței de vârstă, fie ea mică sau mare;
  • interese comune – sunt, desigur, importante și la început, însă pe măsură ce trec anii, interesele și hobby-urile comune devin și mai importante și sunt cele care sudează relația;
  • valorile și principiile morale similare – dacă la început pot fi trecute cu vederea, în timp, diferențele la acest capitol vor naște adevărate conflicte, așa că este bine ca acestea să coincidă;
  • abilitatea de a face compromisuri – știm deja că fundația oricărei relații, nu neapărat a celor amoroase, este alcătuită din mici compromisuri pe care partenerii le fac unul pentru celălalt.

Unele relații întrunesc toate aceste condiții și totuși nu funcționează – asta pentru că sentimentele nu țin întotdeauna cont de compatibilități logice și raționale. Așadar, revin la ideea potrivit căreia nu există rețete sigure pentru relații reușite și de durată. Însă dacă sentimentele există și partenerii își doresc să facă relația să funcționeze, vor reuși în ciuda vârstelor diferite și chiar și a altor mici nepotriviri.

Terapia de cuplu poate ajuta partenerii care nu reușesc să își găsească liniștea în relația cu partenerul de viață. Câteva sesiuni de terapie ajută partenerii care au vârste diferite să înțeleagă mai bine ce impact poate avea această diferență de vârstă asupra celuilalt, precum și asupra dinamicii în relație.