Ți-au apărut pete albe pe unghii și nu știi care ar putea fi cauza? În popor se spune că lipsa de calciu se face vinovată pentru această problemă, însă nu este obligatoriu. Apariția petelor albe sub sau pe unghie poartă denumirea de leuconichie și poate avea mai multe cauze – iată care sunt acestea!

Despre leuconichie – ce este și câte tipuri există

Leuconichia este afecțiunea caracterizată prin albirea completă a unghiei. Aceasta poate avea mai multe cauze, începând de la traumatisme și până la boli sistemice ori intoxicare cu diverse substanțe.

Leuconichia este, de multe ori, parțială, care se împarte, la rândul ei în 3 tipuri:

  1. Leuconichia punctată – aceasta se manifestă prin apariția unor mici pete albe la suprafața unghiei.
  2. Leuconichia striată – se manifestă prin apariția unor pete albe cu aspectul unor fâșii.
  3. Leuconichia parțială – afectează o anumită zonă a unghiei, în general vârful acesteia.

Există situații în care te poți înșela, crezând că suferi de leuconichie, însă este vorba, de fapt, de afectarea patului unghial ori a unghiei, care determină apariția senzației de unghie decolorată în anumite zone. Însă atunci când pui presiune pe degetul respectiv, vei observa că petele albe fie dispar, fie se estompează. Dacă petele nu se estompează, vorbim despre leuconichie reală.

Cauzele petelor albe pe unghii

Leuconichia poate avea mai multe cauze, iar cele mai des întâlnite sunt:

Reacțiile alergice apărute în urma expunerii unghiei la substanțe dăunătoare. Unele oje, manichiura cu gel sau unele substanțe toxice pot determina albirea unghiilor.

Și infecția fungică poate declanșa leuconichia. De pildă, onicomicoza este o infecție fungică des întâlnită care poate cauza albirea unghiilor de la picioare.

Traumatisemele fizice reprezintă o a treia cauză a albirii unhiilor pe anumite porțiuni. Roaderea unghiilor, manichiura cu gel, micile accidentări care pun presiune pe unghii – toate pot determina apariția leuconichiei.

Intoxicarea cu anumite substanțe, precum arsenicul, poate cauza leuconichia striată. De asemenea, și substanțele medicamentoase administrate în timpul chimioterapiei pot avea ca efect advers apariția unor pete albe pe suprafața unghiilor.

O altă cauză a leuconichiei poate fi și lipsa de anumite minerale din organism – de obicei, deficitul de zinc sau de calciu este asociat cu această problemă a unghiilor.

Cauze mai rare ale petelor albe de pe unghii sunt: afecțiuni cardiace, insuficiența renală, psoriazisul ori pneumonia.

Pete albe pe unghii la copii mici

Leuconichia la copii are aceleași cauze ca și la adulți. Cel mai des, de vină pentru petele de pe unghii la copii este deficitul de minerale. Lipsa de zinc, de calciu sau de magneziu se poate manifesta astfel.

În general, petele albe dispar de pe unghiile copiilor pe măsură ce acestea cresc. Dacă nu se întâmplă asta, iar toate unghiile au de-a face cu această problemă, poate fi semnul unei infecții fungice. În această situație, apelează la ajutor de specialitate.

Diagnosticarea leuconichiei

În cazul în care petele nu dispar de pe unghii și nu există o cauză evidentă pentru această problemă (de exemplu, manichiura cu gel) e indicat să apelezi la ajutorul unui medic dermatolog.

După ce va inspecta cu atenție unghiile și va face anamneza, medicul va stabili diagnosticul și va recomanda un tratament. În cazul în care suspectează anumite probleme de sănătate, va recomanda și un set de analize sau alte vizite la medici specialiști.

Tratament pentru pete albe pe unghie

Tratamentul pentru petele albe de pe unghii este stabilit în funcție de cauza acestei probleme. De pildă, în cazul reacțiilor alergice se va opri expunerea la substanțele care au cauzat problema.

Dacă este vorba despre o infecție fungică, se va folosi un tratament antifungic pentru eliminarea ciupercii care provoacă petele albe pe unghie.

În situația în care un traumatism a determinat apariția petelor albe, nu va fi nevoie decât de răbdare pentru că problema va dispărea după ce unghiile vor crește.

Remedii naturiste pentru petele albe de pe unghii

Poți folosi și o serie de ingrediente pe care le ai deja în gospodărie, pentru a combate petele albe apărute pe unghii. Iată care sunt acestea:

  • Uleiul esențial de arbore de ceai: masează cu acesta toate unghiile și lasă-l să acționeze cel puțin 20 de minute;
  • Zeama de lămâie: după ce îndepărtezi oja de pe unghii, freacă suprafața acestora cu o jumătate de lămâie;
  • Uleiul de cocos: masează seara, înainte de culcare, unghiile cu acest ulei și lasă-l să acționeze până dimineață;
  • Iaurtul: înmoaie-ți unghiile într-un recipient cu iaurt grecesc preț de 15 minute;
  • Usturoiul: taie un cățel de usturoi pe jumătate și freacă-ți unghiile cu acesta.

Cum previi petele albe pe unghie

Fie că ai avut deja această problemă, fie că vrei să reduci riscul de apariție a petelor albe pe unghie pur fără să ai neapărat un motiv întemeiat, iată care sunt metodele prin care poți reduce riscul de leuconichie:

  • Evită contactul direct al ungiei cu substanțe iritante precum produsele de curățenie ori alte substanțe agresive;
  • Evită manichiura cu gel, oja semi-permanentă dar și folosirea excesivă a ojei clasice;
  • Hidratează-ți unghiile cu cremă în mod regulat ori folosește o dată pe săptămână un ulei natural precum cel de cocos, argan sau măsline pentru hidratare;
  • Lasă-ți, din când în când, unghiile naturale, fără ojă sau lac de unghii;
  • Dacă ai unghiile fragile, ia în considerare administrarea unui supliment pe bază de biotină, care favorizează creșterea unghiilor și totodată le fortifică – în cazul în care suferi de unele afecțiuni cronice, e indicat să te consulți cu medicul tău cu privire la suplimentele pe care vrei să le iei, pentru a te asigura că nu interacționează cu tratamentul pe care îl administrezi deja;
  • Adoptă o dietă echilibrată, bogată în vitamine și minerale dacă vrei ungii sănătoase.

În cazul în care folosești remediile recomandate în acest articol, iar leuconichia nu dispare când unghiile cresc, e bine să apelezi la un consult de specialitate, pentru a te asigura că nu este vorba despre o problemă mai serioasă ori de o cauză ascunsă a petelor albe pe unghii.