Pe piață au apărut o mulțime de suplimente de colagen hidrolizat, recomandate atât pentru articulații și sistemul osos, cât și pentru menținerea pielii tinere. Iată ce este, de fapt, colagenul hidrolizat, dar și cum funcționează acesta! 

Colagenul este o proteină care se regăsește în organismul oamenilor, dar și al animalelor, care se află în componența țesutului conjunctiv – al pielii, tendoanelor, cartilajelor, organelor, dar și oaselor. Sub forma sa hidrolizată, colagenul este descompus în particule mici, ușor de procesat. Mai este cunoscut și sub denumirea de colagen lichid ori peptide de colagen hidrolizat și, atunci când este folosit pe post de supliment alimentar, este absorbit în sânge cu mare ușurință.

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, nivelul de colagen din organism scade, de aceea apar problemele articulare, osoase, dar și semnele îmbătrânirii precum ridurile și pielea lăsată. Declinul începe deja după vârsta de 18 ani, însă după pragul de 40 de ani, nivelul de colagen suferă o scădere cu cel puțin 1% pe an. Astfel, în jurul vârstei de 80 de ani, nivelul de colagen din organism poate fi cu până la 75% mai mic decât în tinerețe. 

Nivelul de colagen poate fi însă suplimentat cu colagen hidrolizat, care este extras dintr-o serie de surse, în special de origine animală – oase și piele de pui, vită, porc, pești sau nevertebrate marine. Mai nou, unii producători extrag colagen și din alge. 

Beneficiile colagenului hidrolizat

Fortifică articulațiile. Întrucât cartilajele sunt alcătuite în mare parte din colagen, adesea durerile articulare apar ca urmare a pierderii colagenului din cartilaje. Vestea bună este că studiile făcute până acum pe această temă arată că administrarea de suplimente sub formă de colagen hidrolizat poate fortifica articulațiile și poate ameliora durerile asociate cu osteoartrita. 

Sportivii de performanță folosesc adesea colagen hidrolizat pentru a susține articulațiile solicitate în exces în timpul antrenamentelor fizice. 

Întărește sistemul osos. Odată cu înaintarea în vârstă scade și densitatea osoasă, iar acest lucru apare la femei mai ales după menopauză. Astfel se instalează osteoporoza. Colagenul hidrolizat ar putea contribui la prevenirea și combaterea osteoporozei, sporind densitatea osoasă. 

Redă fermitatea pielii și combate ridurile. Pielea este alcătuită din proteine de colagen în proporție de 75%, deci nu este de mirare că pe măsură ce colagenul de împuținează, apar ridurile și pielea pare mai îmbătrânită. Însă suplimentele cu colagen pot reda fermitatea pielii și pot estompa ridurile, prevenind totodată formarea altora. 

Repară leziunile cutanate. Administrarea colagenului hidrolizat poate să accelereze și vindecarea unor leziuni de la nivelul pielii, fie că vorbim despre tăieturi, arsuri sau cicatrice rămase de la acnee. 

Poate fi benefic și pentru păr și unghii. Colagenul se regăsește în piele și conține aminoacizi esențiali pentru creșterea părului și unghiilor. Nu există încă dovezi științifice care să confirme efectele benefice ale administrării de colagen asupra unghiilor și podoabei capilare, însă specialiștii sugerează că ar exista o legătură. 

Posibile efecte adverse ale administrării de colagen hidrolizat

În general, suplimentele cu colagen sunt sigure, însă există și situații în care pot cauza efecte adverse precum tulburările digestive – balonare, flatulență ori diaree. 

De asemenea, trebuie menționat că persoanele care suferă de alergii la pește ori la fructe de mare trebuie să evite colagenul hidrolizat extras din asemenea surse, pentru că pot apărea reacții alergice. 

Cum se administrează suplimentele cu colagen 

Colagenul hidrolizat se regăsește atât sub formă de tabletă, cât și pudră ori sub formă lichidă. Oricum ai alege să îl consumi, este important să respecți indicațiile producătorului, pe care le găsești pe eticheta produsului. Dozele pot varia de la 2,5 grame la 30 de grame pe zi, în funcție de tipul de colagen, precum și de scopul administrării. 

Dacă ai dubii în privința administrării colagenului ori asupra alegerii produsului potrivit pentru tine, te poți consulta oricând cu medicul tău de familie ori cu cel dermatolog. În acest fel, te asiguri că iei cea mai bună decizie pentru tine. 

Citește întotdeauna cu atenție prospectul suplimentelor consumate și asigură-te că sunt testate înainte de a fi comercializate. De asemenea, ideal ar fi să eviți suplimentele care conțin gluten sau soia, întrucât acestea pot avea efect inflamator și sunt mai greu de asimilat de organism. 

De ce să alegi colagen hidrolizat sub formă de supliment, nu creme cu colagen pentru riduri?

Răspunsul este cât se poate de simplu: produsele cosmetice care conțin colagen nu pot concura cu suplimentele pe bază de colagen dintr-un motiv întemeiat – structura moleculei de colagen este prea mare pentru a fi absorbită cu succes de piele, așa că în afară de hidratare, crema pe bază de colagen nu oferă prea multe. 

*Dacă te preocupă sănătatea pielii tale, citește acest articol pentru a afla legătura dintre lipsa de vitamine și exfolierea pielii de pe mâini.