Anxietatea este o tulburare din ce în ce mai des întâlnită în zilele noastre, de aceea e important să știm cum să o identificăm,  dar și cum să o tratăm. Stilul de viață poate accentua, dar poate totodată și să combată anxietatea – iată ce poți face pentru a da această tulburare uitării!

Ce este anxietatea și cum se manifestă

Anxietatea generalizată și tulburările anxioase sunt tulburări psihice caracterizate de îngrijorare excesivă cu privire la situații deloc periculoase. Teama pe care o simte persoana anxioasă este una copleșitoare, care îi afectează în mod considerabil calitatea vieții.

Printre simptomele specifice anxietății se numără:

  • Gânduri negre, care nu au nicio explicație logică
  • Panica, senzația de neliniște, teama copleșitoare
  • Tulburări ale somnului
  • Transpirații reci, tremur
  • Hiperventilație
  • Palpitații
  • Uscăciunea gurii
  • Încordare musculară
  • Amețeli, stări de greață, tulburări gastrointestinale

 

Nu se cunosc cauzele care declanșează apariția anxietății, însă oamenii de știință sunt de părere că o serie de factori precum stresul, stilul de viață nesănătos și moștenirea genetică pot contribui la instalarea acestei tulburări.

 

Ce impact are stilul de viață adoptat asupra anxietății

Anxietatea poate fi tratată atât prin terapie cognitiv comportamentală, cât și prin tratament medicamentos. Chiar și atunci când e necesar tratamentul cu anxiolitice, specialiștii recomandă în paralel și terapia.

Pe lângă eforturile depuse împreună cu psihologul și/ sau medicul psihatru, pacientul anxios poate face o serie de modificări la capitolul stil de viață, astfel încât să estompeze anxietatea sau chiar să o elimine complet din viața sa.

Ce schimbări ar trebui să faci pentru a scăpa de anxietate

Dormi 7-8 ore pe noapte – anxietatea poate cauza insomnii, iar insomniile la rândul lor vor accentua anxietatea. Așadar, se creează un cerc vicios din care vei ieși cu greu. Primul pas pe care trebuie să îl faci în lupta cu anxietatea este să dormi bine. Odihnește-te suficient și vei observa că lucrurile se vor îmbunătăți.

Dacă nu reușești să adormi, folosește câteva strategii eficiente:

  • Stabilește-ți o rutina de somn de la care să nu te abați în nicio zi – asta înseamnă să te culci la aceiași oră în fiecare seară, chiar și în weekenduri, iar dimineața să respecți ora de trezire cu strictețe.
  • Bea o ceașcă de ceai de tei sau sunătoare seara, înainte de culcare.
  • Nu consuma alimente foarte picante, ciocolată, cafea sau alcool în a doua parte a zilei.
  • Nu mânca foarte mult la cină pentru că o masă copioasă va îngreuna digestia și îți poate cauza insomnii.

 

Mănâncă sănătos – alimentele nesănătoase precum dulciurile, prăjelile ori sucurile carbogazoase pline de zahăr pot accentua simptomele anxietății. Cu cât dieta ta este mai sănătoasă, cu atât mai puțin te va afecta anxietatea. Adoptă o dietă bazată preponderent pe fructe, legume, cereale integrale și nuci.

Dacă anxietatea îți dă bătăi serioase de cap, ar trebui să renunți pentru o perioadă la cafea sau măcar să o înlocuiești cu cea decofeinizată. Cofeina poate declanșa și accentua simptomele anxietății.

Fă sport – o serie de studii arată că exercițiile fizice îmbunătățesc starea de spirit și reduc simptomele anxietății și depresiei. Sportul stimulează eliberarea de serotonină și endorfine, cunoscute ca fiind “hormoni ai fericirii”. Totodată, activitatea fizică sporește și stima de sine.

Orientează-ți atenția către practicile spirituale – dacă simți că te ajută să te preocupi de latura spirituală, fă-o. Cercetările în domeniu au arătat că oamenii care se roagă, practică yoga sau au orice altă preocupare de natură spirituală, reușesc să țină sub control mai bine probleme precum anxietatea sau depresia.

Așadar, dacă ești genul mai religios, poți să îți faci un obicei din a te ruga în momentele tensionate. De asemenea, îți poți face un obicei din a practica yoga zilnic – posturile fizice din yoga (asanele), alături de exercițiile de respirație și meditație reprezintă o metodă eficientă prin care poți combate definitiv anxietatea.

Învață să spui “NU” – persoanele anxioase au rareori curajul să refuze, iar din această cauză anxietatea acestora atinge cote alarmante pentru că ajung să facă lucruri pe care le detestă doar pentru că le este teamă să spună “nu”. Prețuiește-ți timpul și starea de bine și învață să refuzi atunci când nu ai dispoziția sau timpul necesar pentru a face un lucru. Elimină din viața ta lucrurile care nu îți fac bine.

Renunță la relațiile toxice – și relațiile deficitare, cu persoane care te exploatează sau care te fac să te simți inconfortabil ar trebui încheiate. Nu vei reuși să îți regăsești echilibrul dacă nu faci eforturi în această direcție.

Acceptă totodată lucrurile așa cum sunt – de multe ori, atacurile de anxietate apar din teama pe care o avem față de anxietate. Acceptă că ai această problemă și ea va dispărea treptat. Cu cât opui mai multă rezistență, cu atât mai puternice vor fi simptomele resimțite.

Fă-ți un jurnal – tehnica jurnalului este adesea folosită de psihologi în tratarea anxietății. Aceasta presupune ca întotdeauna să ai un jurnal la tine și să notezi în el de fiecare dată când ai simptome specifice anxietății. Nu uita să treci data și ora exactă, precum și simptomele în detaliu. Pe măsură ce vei scrie aceste lucruri, te vei convinge că nu ți se întâmplă nimic periculos și anxietatea se va risipi.

Învață să fii punctual – știi deja că graba strică treaba. În cazul tău însă, graba va declanșa anxietatea așa că e bine să nu fii niciodată pe fugă. Trezește-te mai devreme dimineața, fii mereu gata la timp și astfel anxietatea nu va avea motive să apară chiar când pleci de acasă sau ai o întâlnire importantă.

Redu expunerea la stres – nu te lăsa copleșit de tensiunea de la serviciu sau de acasă, învață să îți păstrezi calmul și adoptă o atitudine optimistă. Petrece timpul liber în compania celor dragi, fă-ți timp și pentru hobby-urile tale și ia-ți un animal de companie – acestea sunt strategii eficiete de combatere a stresului cotidian.

 

Dacă, orice ai face, anxietatea nu dispare, ar trebui să apelezi la ajutorul unui psiholog, alături de care vei reuși să rezolvi această problemă. Așa cum spunea Dean Smith, “dacă tratezi fiecare situație ca fiind una pe viață și pe moarte, vei muri de nenumărate ori”.