Una dintre cele mai mari îngrijorări ale persoanelor din întreaga lume, în contextul epidemiei de Coronavirus, este legată de utilizarea mijloacelor de transport în comun, fie că vorbim despre cele locale, precum tramvaie sau metrou, fie despre cele internaționale, precum avionul.

Recomandările specialiștilor sunt să evităm pe cât posibil deplasarea cu astfel de mijloace de transport, care sunt în general foarte aglomerate și în care păstrarea unei distanțe optime este practic imposibilă.

Mai mult decât atât, venim în contact cu diferite obiecte ce pot fi contaminate și care nu pot fi dezinfectate suficient de des: bare de susținere, scaune, mânere și butoane, etc.

Dacă este absolut necesar să părăsești domiciliul și nu poți evita folosirea mijloacelelor de transport aglomerate în favoarea mașinii personale, respectă următoarele recomandări, care te pot ajuta să diminuezi riscul de a fi infectat cu Coronavirus.

1. Acoperă-ți nasul și gura în apropierea persoanelor care tușesc sau strănută

Deși medicii nu recomandă utilizării măștilor chirugicale de către persoanele sănătoase, decât dacă acestea îngrijesc bolnavi, adevărul este că acoperirea nasului și gurii cu o mască are două beneficii extrem de importante în spațiile aglomerate, cum sunt mijloacele de transport în comun. În primul rând, fiindcă este extrem de dificil să păstrezi o distanță de minimum un metru față de cei din jur, masca te protejează pe cât posibil de particulele de salivă sau mucus eliberate involuntar de către aceștia în timpul tusei, strănutului, vorbirii și respirației. Aceste particule pot fi inspirate extrem de ușor din aer, accesând sistemul tău respirator în fracțiuni de secundă.

Al doilea beneficiu important este limitarea atingerii la nivelul feței cu mâinile murdare. Purtând masca pe față există un risc mult mai mic să îți atingi nasul, gura și ochii cu mâinile murdare, fără să îți dai seama.

Ține minte, însă, că măștile sunt de unică folosință! Nu pot fi purtate de mai multe ori, nu pot fi transmise de la o persoană la alta, fie ea și apropiată, trebuie achiziționate din surse de încredere și păstrate într-un mediu cât mai curat și uscat.

2. Dezinfectează-ți corect mâinile înainte și după utilizarea unui mijloc de transport în comun

Mâinile se dezinfectează corect în două moduri:

  • spălarea cu apă și săpun, timp de minimum 20 de secunde; udă și masează mâinile cu săpun pe toate părțile, inclusiv între degete, sub unghii și în zona încheieturilor; clătește bine, apoi șterge cu un șervețel de unică folosință;
  • folosirea unui gel antibacterian cu o concentrație de alcool de minimum 60%; aplică o cantitate suficientă de gel pe mâini și distribuie prin masare, până când acesta intră în piele;

Poartă mereu cu tine un gel antibacterian și folosește-l cât mai des, în special după contactul cu obiecte care pot fi atinse de mai multe persoane, precum barele și mânerele de susținere, ușile, mânerele și butoanele de pe acestea, scaunele și banchetele.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, virusul poate persista pe suprafețe de la câteva ore până la câteva zile, în funcție de diferite condiții, precum tipul de suprafață sau umiditatea mediului.

3. Dezinfectează obiectele pe care le folosești des, chiar și când ești în mijloacele de transport

Telefonul mobil, portofelul, cardul de identitate sau pașaportul, cardurile de transport, legitimații de reducere, sunt obiecte pe care le folosim deseori când călătorim și pe care le atingem deseori cu mâinile murdare, le punem pe diferite suprafețe sau le înmânăm anumitor persoane.

De aceea, toate ar trebui să fie dezinfectate de câteva ori pe zi sau după fiecare utilizare, cu șervețele umede antibacteriene sau un șervețel normal îmbibat în gel antibacterian sau alcool.

4. Dezinfectează și curăță eficient hainele, gentile și încălțămintea

Nu doar mâinile murdare pot fi periculoase, ci, într-o oarecare măsură, și hainele pe care le porți, gențile și încălțămintea. Folosește produse pentru dezinfectare speciale, sub formă de lichid sau spray, pe care le poți adăuga la procesul de spălare sau pe care le poți pulveriza pe hainele uscate.

Este un proces important, în special după folosirea mijloacelor de transport în comun, unde hainele și accesoriile noastre intră în contact cu suprafețe diverse, dar și cu persoanele din jur. În plus, trebuie să ținem cont de faptul că manșetele bluzelor, mânecile hainelor și mânerele genților sunt atinse de multe ori pe zi de mâinile murdare.

5. Folosește scările și evită lifturile

Tot pentru a îți reduce prezența în spații extrem de aglomerate, evită utilizarea lifturilor atunci când le ai la îndemână, la metrou sau în aeroporturi. Folosește scările și așteaptă într-un colț până când fluxul de pasageri se mai rărește și poți urca sau coborî scările fără să fii nevoit să stai extrem de aproape de ceilalți.

Acordă o atenție deosebită și balustradelor! Folosește-le cu limită și protejează-ți eventual mâna cu un șervețel de unică folosință.

6. Păstrează distanța atunci când aștepți la coadă

Cozile de așteptare sunt o altă ocazie de transmitere a virusului din cauza distanței mult prea mici dintre oameni. Deși uneori poate fi dificil, încearcă să păstrezi distanța de minim un metru între tine și persoana din față, mai ales în spațiile închise, cum sunt casele pentru cumpărarea cartelelor de acces la metrou sau cozile pentru verificarea pașapoartelor.

Fă testul nostru și află dacă ești pregătit să faci față pandemiei de coronavirus. Începe quiz-ul.