Dieta Cambridge este una extrem de strictă, bazată pe consumul de batoane, supe și shake-uri proteice. Rezultatele acesteia se văd extrem de repede, de aceea a devenit o cură de slăbire foarte populară.

Despre dieta Cambridge

Acest plan alimentar de slăbit a fost conceput de către biochimistul dr. Alan Howard și dr. Ian McLean-Baird, pe vremea când aceștia lucrau în cadrul Laboratorului de Nutriție Dunn din Cambridge – de aici și numele dietei.

Întrucât programul alimentar este foarte restrictiv din punct de vedere caloric, acesta nu poate fi urmat mai mult de 12 săptămâni, iar ideal ar fi ca persoana care urmează dieta Cambridge să fie monitorizată de un specialist pe toată durata curei.

Pentru a ține acest regim, trebuie să te înscrii într-un program special – poți face asta online. Începând din momentul înscrierii, un specialist te va consilia până la finalul programului.

Această cură de slăbire se desfășoară în 6 etape, ultima fază fiind cea de menținere. Principiul după care funcționează această dietă este cetoza, la fel ca și la dieta Ketogenică. Asta înseamnă că determină organismul să intre în starea de cetoză prin consumul caloric restricționat, astfel încât să ardă grăsimile pentru a obține energie.

Cum se ține dieta Cambridge

Etapa 1: durează 1-12 săptămâni

Se vor consuma batoanele, shake-urile și supele proteice pe care le vei obține după ce te înscrii în programul online – maximum 4 produse pe zi, dar și 200 ml de lapte degresat, cu condiția să nu se depășească un aport caloric de 615 kcal.

În ceea ce privește timpul alocat acestei etape, consilierul în dieta Cambridge este cel care va stabili exact cât timp rămâi în această fază.

Etapa 2: 1 săptămână

Se vor consuma 3 produse bogate în proteine specifice dietei acesteia, cei 200 ml de lapte degresat, dar și câteva legume, astfel încât să se ajungă la aportul caloric de 810 kcal pe zi.

Etapa 3: 2 săptămâni

Se vor consuma 2 produse proteice speciale, laptele degresat, dar și salate la micul dejun, prânz și cină. Aportul caloric permis este de 1000 kcal/ zi.

Etapa 4: 2 săptămâni

Sunt permise cele 2 produse proteice speciale, laptele degresat, dar și mic dejun, prânz și cină, cu condiția să nu se depășească 1200 kcal/ zi.

Etapa 5: 2 săptămâni

Se mănâncă în continuare 1 produs proteic special, alături de 200 ml lapte degresat, dar și mic dejun, prânz, cină și o gustare sănătoasă. Aportul caloric zilnic trebuie să fie de 1500 kcal.

Etapa 6: 2 săptămâni

Se revine la o alimentație normală, însă sănătoasă și echilibrată. Nu se fac excese alimentare pentru că altfel kilogramele eliminate pot reveni oricând.

Foto: Pinterest

Reguli în dieta Cambridge

Pe lângă planurile alimentare pe care trebuie să le respecți, iată și un set de reguli care garantează succesul acestei diete:

Bea multă apă. O mare parte din aportul de lichide consumate provine din alimentație, iar atunci când ești la cură de slăbire, cantitatea alimentelor cu un conținut mare de apă scade. Ceea ce înseamnă că va trebui să compensezi prin creșterea cantității de apă consumate. E indicat ca în timpul acestei diete să bei între 2,25 -3 litri de apă pe zi. Nu e indicat să bei ceaiuri sau cafele îndulcite, dar nici sucuri sau alte băuturi care conțin zaharuri. Ceaiurile din plante precum cel de mușețel ori de mentă sunt recomandate, mai ales pentru că reglează tranzitul intenstinal, care poate avea de suferit din cauza dietei stricte.

Odihnește-te mai bine decât de obicei. Cel puțin în primele săptămâni ale dietei, e bine să aloci mai mult timp somnului. Asta pentru că foamea și aportul caloric redus te vor face să te simți mai obosit decât de obicei.

Alege înțelept legumele consumate. În timpul dietei e bine să consumi legume precum castravetele, țelina, ridichiile, spanacul, salata verde ori varza Kale, întrucât acestea au un aport caloric redus.

Avantajele dietei Cambridge

Argumentele pro dieta Cambridge sunt următoarele:

  • Scăderea în greutate este rapidă;
  • Chiar poți să slăbești câte kilograme îți propui dacă urmezi planul alimentar recomandat;
  • Nu privezi organismul de vitamine și minerale pentru că produsele proteice sunt echilibrate din punct de vedere nutrițional.

Dezavantajele dietei Cambridge

Argumentele contra dietei Cambridge sunt următoarele:

  • Unii specialiști sunt de părere că nu e sănătos să determinăm organismul să intre în starea de cetoză, pentru că poate arde și masa musculară, nu numai grăsimile;
  • Pot apărea efecte adverse precum: subțierea firului de păr, greața, amețelile, halena sau diareea;
  • Alimentele bogate în proteine pe care va trebui să le cumperi sunt destul de costisitoare.