Expunerea la frig din timpul iernii ne modifică organismul din mai multe puncte de vedere – află ce impact nebănuit au temperaturile scăzute asupra ta!

Pe timp de iarnă, din cauza frigului la care ne expunem în mod repetat, suntem mai expuși riscului de răceli, boli respiratorii ori dureri articulare. Însă frigul produce o serie de alte modificări în organism, începând de la scăderea tensiunii și până la orbirea temporară.

Iată ce impact are frigul asupra modului în care funcționează organismul:

1. Frigul modifică modul în care sângele circulă în corp

Prima reacție a organismului la frig este aceea de a reduce tensiunea arterială, astfel încât corpul să fie mai protejat de temperaturile joase. Concret, vasele de sânge se constrictă, ceea ce înseamnă că este limitată cantitatea de sânge de la nivelul pielii, astfel încât căldura să se piardă numai la suprafața pielii, iar organele vitale să fie protejate. Primul efect al limitării cirulației sanguine la nivelul pielii pe care îl vei observa va fi înghețarea mâinilor și picioarelor.

2. Temperaturile joase te fac să tremuri

Atunci când vasoconstricția nu reușește să încălzească suficient corpul, hipotalamusul (n.r. zonă din creier) transmite mușchilor comanda de a se contracta. O consecință a contracturilor musculare repetate este producerea de căldură. Așadar, prin tremurat, corpul reușește să își păstreze temperatura în parametri optimi.

3. Frigul declanșează dureri de cap

Din cauza frigului, poți avea de-a face cu dureri de cap greu de suportat. Asta din cauza constricției vaselor de sânge din creier, care declanșează instantaneu dureri de cap.

Mai mult decât atât, dacă suferi deja de migrene, așteaptă-te să fie mai intense pe timpul iernii, întrucât frigul, presiunea atmosferică joasă și lipsa soarelui de pe cer favorizează această problemă.

4. Pielea este mai uscată din cauza frigului

Aerul de afară este mai uscat în zilele geroase, de aceea pielea este deshidratată și se crapă cu ușurință. Totodată, vântul rece irită pielea și afectează bariera protectoare a acesteia. În timpul iernii este recomandat să folosești în mod regulat o cremă hidratantă pentru piele, pe care să o aplici pe tot corpul.

5. Odată cu răcirea vremii, crește și riscul de infarct

Statisticile arată că numărul pacienților care suferă de infarct este mai mare în perioadele friguroase. Fluxul sanguin este încetinit de frigul de afară, ceea ce însemnă că mușchiul inimii trebuie să pompeze mai tare pentru a obține oxigenul de care are nevoie.

Pentru a contracara acest risc, este bine să reduci alți factori care îți măresc riscul cardiac – de pildă, alimentația nesănătoasă, bogată în grăsimi, dar și stilul de viață sedentar.

6. Nivelul de zahăr din sânge este mai greu de ținut sub control când te expui la frig

Atunci când te expui la frig, sângele se îngroasă, ceea ce înseamnă că nivelul de zahăr din sânge nu mai este la fel de stabil ca de obicei.

Pacienții diabetici trebuie să fie, așadar, mai vigilenți, pentru a evita situațiile neplăcute.

7. Părul și unghiile sunt mai fragile în perioadele geroase

Frigul îți afectează și frumusețea. Atunci când te expui la temperaturi joase, vasele de sânge de la nivelul scalpului și degetelor sunt îngustate, ceea ce înseamnă cu firele de păr și unghiile sunt hrănite și oxigenate mai puțin eficient decât atunci când este cald afară. De aceea iarna părul se deteriorează mai repede, iar unghiile sunt mai fragile și se rup mai ușor.

8. Sistemul imunitar este slăbit de frig

La nivelul nasului se află o barieră de protecție împotriva virusurilor și bacteriilor, care este însă slăbită de temperaturile joase. De aceea, pe timpul iernii avem tendința de a ne îmbolnăvi mai ușor și suntem mai predispuși răcelilor.

9. Expunerea la frig poate îngreuna respirația

Temperaturile foarte scăzute îngreunează respirația, însă acest lucru se poate observa numai la persoanele care suferă de afecțiuni respiratorii precum astmul. În mod normal, atunci când inspiri aer, acesta este încălzit și umidificat în interiorul cavității nazale și abia apoi pleacă înspre plămâni. În zilele geroase însă, cavitatea nazală poate fi uscată și nu are capacitatea de a încălzi aerul înainte ca acesta să pornească înspre plămâni. Aerul rece care pătrunde în plămâni poate cauza spasme la nivel pulmonar, iar astfel respirația este îngreunată.

10. În urma expunerii îndelungate la temperaturi foarte joase, poate să se instaleze orbirea temporară

Atunci când corpul nu mai face față temperaturilor joase și hipotermia se instalează, și vasele de sânge de la nivelul ochilor se pot îngusta, astfel încât să salveze energie. O consecință a vasoconstricției la nivel ocular este pierderea temporară a vederii.