Ichi-go ichi-e este un termen japonez, ce își are originea în ritualurile ceaiului, dar în zilele noastre, a devenit o lecție care poate fi predată în orice altă situație. Tradus “o întâlnire, o dată” sau “în acest moment, o oportunitate”, se referă la importanța trăirii prezentului. Japonezii încearcă, astfel, să ne facă să înțelegem că trebuie să valorificam fiecare moment, pentru că nu îl vom mai trăi niciodată, și ne îndeamnă să devenim vânători de clipe. Chiar dacă nu știm consecințele acțiunilor și deciziilor noastre și chiar dacă nu le vedem pe moment, este important să ne amintim că orice secundă este valoroasă. Un mod de a înțelege mai bine informația este să ne gândim la “efectul fluturelui”: bătaia de aripi a unui fluture în Hong Kong poate declanșa o furtună în New York, așa că orice schimbare, orice gest, oricât ți s-ar părea de mic, va declanșă circumstanțe diferite datorită procesului de amplificare.
Ichi-go ichi-e te va ajuta să trăiești în prezent și să te bucuri de ce ai. Descoperă 12 reguli de urmat, dacă vrei să duci o viață conștientă și împlinită.
Cuprins articol
Ichi-go ichi-e: reguli pentru o viață fericită
1. Nu amâna momentele speciale
Bucură-te de fiecare moment și sărbătorește-l, chiar dacă nu ai mereu un motiv clar. Iar atunci când ai, nu aștepta o anumită zi să te bucuri de reușită, ci permite-ți să te feliciți și să îmbrățișezi prezentul.
2. Stai și așteaptă să vezi ce se întâmplă
Lipsa noastră de atenție pentru viața spirituală ne face să ne concentrăm întotdeauna pe viitor și să pierdem din vedere ce se află în fața noastră. Japonezii ne învață să stăm, pur și simplu și să savuram momentul pe care îl trăim acum, fară nicio altă ambiție. Dacă ești cu alti oameni, bucură-te de compania lor, dacă ești singur, fă ceva ce îți place. Nu te mai gândi la ce îți dorești să se întâmple și la ce îți lipsește.
3. Trăiește ca și cum totul se întâmplă o singură dată
Orice zi prin care treci este unică, așa că nu o lăsa să se irosească. Nu te lăsa copleșit de ce nu merge bine în viața ta și învață să te bucuri și de lucrurile simple. Trăim o singură dată și trebuie să profitam la maximum de asta.
4. Fă ceva pentru prima dată
Cum a spus și Einstein, nu poți face același lucru la nesfârșit și să te aștepți la un rezultat diferit. Începe ceva ce nu ai mai făcut niciodată și vezi unde te duce asta. Este de ajuns și să citești o carte ce aparține unui gen care nu te-a atras până acum, sigur vei învăța ceva.
5. Meditează
Nu trebuie să fii expert, ca să te bucuri de beneficiile meditației. Ia-ți cinci minute pe zi în care să nu te gândești la nimic și să te bucuri de clipa prezentă. Concentrează-te pe meditație și încearcă să îți controlezi gândurile, este un efort mic cu beneficii uriașe pentru sănătatea psihică și fizică.
6. Evită distracțiile
Un vechi proverb japonez spune că un vânător care se concentrează pe doua prăzi nu va prinde niciuna. Același lucru se întâmplă și când încerci să citești o carte sau să ai o conversație în timp ce te uiți în telefon. Oamenii fericiți iau lucrurile pe rând și tratează fiecare acțiune a lor ca și cum ar fi cel mai important lucru pe care l-au făcut vreodată.
7. Eliberează-te de tot ce nu este esențial
Poți recunoaște un expert în călătorii după ce lasă acasă, nu după ce ia cu el în valiză. Viața este o înșiruire de aventuri, așa că nu căra după tine bagaje care te încetinesc. Când te simți împovărat, întreabă-te ce poți face, pentru a scăpa de lucrurile care te apasă.
8. Fii cel mai bun prieten al tău
În loc să te compari cu ceilalți și să îți faci griji pentru ce cred despre tine, gândește-te că ești unic în lume și bucură-te de asta. Oamenii care sunt pentru tine te vor accepta așa cum ești, dar cel mai important este să îți amintești că nu toată lumea trebuie să te placă.
9. Transformă orice adunare într-o petrecere
Nu aștepta circumstanțele potrivite – o vacanță, o excursie, o zi de naștere, ca să trăiești lucruri extraordinare. Dacă ai gândirea potrivită, fiecare zi poate fi o sărbătoare și un moment oportun pentru petrecere.
10. Bucură-te de imperfecțiuni
Natura, cu nașterile și morțile ei, este perfectă, nu-i așa? Orice eșec este doar un semn că trebuie să te concentrezi pe o cale diferită. Orice defect este o invitație să șlefuiești un diamant. Dacă iți dorești să fii mereu mai bun, atunci este perfect să fii imperfect, pentru că fiecare imperfecțiune este o oportunitate să crești.
11. Ai companiune
Să simți compasiune pentru ceilalți nu înseamnă să îți fie mila de ei, ci să te pui în locul lor și să încerci să le înțelegi motivațiile și poate chiar greșelile. Fiecare persoană acționează în funcție de planul ei și de locul în care și-a propus să ajungă. Chiar și atunci când acționează agresiv, este tot ce poate face cu ce are în acel moment.
12. Renunță la așteptări
Să faci previziuni, să aștepți să ți se întâmple lucruri este un mod garantat de a distruge un moment. Eliberează-te de ce speri să se petreacă în viața ta și bucură-te de ce trăiești.
Ține minte că perspectiva pe care o ai asupra vieții decide dacă vei trai ca un om fericit sau ca unul nefericit și neîmplinit.
Comenteaza