Petele pigmentare sunt acele zone mai închise la culoare de pe piele, care pot apărea atât pe față, cât și pe mâini, picioare sau trunchi. Sunt cauzate de depozite de melanină (pigmentul care dă culoare pielii) ce se formează în piele ori de expunerea la soare și pot afecta pe toată lumea, indiferent de rasă.

Ce sunt petele pigmentare

Petele pigmentare sunt foarte comune și de cele mai multe ori nu anunță nicio problemă medicală. Unele pete, precum melasma sau cele cauzate de razele soarelui, apar, de obicei, pe față, mâini sau picioare, în timp ce altele, precum cele care apar în urma rănilor sau a inflamației, pot afecta orice zonă a corpului. Acneea sau lupusul sunt foarte câteva afecțiuni care pot duce la hiperpigmentare, așa că orice colorare mai închisă a pielii ar trebui verificată de medic.

Cauzele petelor pigmentare

Cei mai mari factori de risc pentru apariția petelor pigmentare sunt expunerea la soare sau creșterea producției de melanină. Alți factori care ar trebui avuți în vedere sunt:

– contraceptivele orale sau sarcina;
– pielea mai închisă la culoare, deoarece este mai predispusă la aceste schimbări de pigment;
– administrarea unor medicamente ce provoacă sensibilitate solară;
– trauma la nivelul pielii, provocată de tăieturi sau arsuri.

Și medicamentele luate în timpul chimioterapiei pot avea ca efect advers apariția unor pete pigmentare.

În timpul sarcinii, riscul hiperpigmentarii crește din cauza faptului că schimbările hormonale pot afecta producția de melatonină.

O boală endocrină rară, numită boala Addison, poate produce pete pigmentare în zonele expuse la soare, precum pe gât, pe mâini, în zona sprâncenelor sau a genunchilor.

Diagnosticul și tratamentul petelor pigmentare

Dacă observi zone mai închise la culoare pe piele, atunci este cazul să iți programezi o consultație la dermatolog. Medicul îți va face anamneza și un examen fizic, pentru a determina cauza. În funcție de acestea, poate face și o biopsie, pentru a afla un diagnostic clar.

Atunci când hiperpigmentarea este agresivă, s-ar putea să ai nevoie de un tratament cu hidrochină, o substanță care deschide pielea. Ține, însă, cont, că acest medicament trebuie luat cu grijă, urmând cu strictețe recomandările medicului. Tratamentul prelungit cu hidrochină, fără pauze, poate agrava aspectul petelor.

Și cremele cu retinoizi pot ajuta în lupta cu petele pigmentare. Trebuie să mai știi că ambele remedii au nevoie de cel puțin câteva luni, pentru a da rezultate.

Cel mai bun mod de a scăpa de petele pigmentare este să previi apariția lor. Nu ieși din casă fără cremă cu factor de protecție de cel puțin 30.

Tratamente cosmetice care pot șterge petele pigmentare

Există și câteva proceduri cosmetice care te pot ajuta să elimini petele pigmentare. Printre acestea se numără:
– terapia cu laser;
– peeling-ul chimic;
– microdermabraziunea.

Înainte să apelezi, însă, la astfel de tratamente trebuie să discuți cu dermatologul.

Remedii naturiste pentru petele pigmentare

Petele pigmentare dispar destul de greu, dar poți încerca și câteva remedii naturiste. Tine, însă, cont că nu există dovezi științifice care să demonstreze eficacitatea acestora.

Aloe-vera conține un compus care poate deschide culoarea pielii. Aloesinul inhibă producția de melanină și astfel te poate ajuta să mai estompezi petele. Poți aplica gelul de aloe-vera direct din plantă, pe pielea curată.

Și extractul de lemn dulce poate fi eficient în tratarea petelor pigmentare. Glabridina este substanță-minune din aceasta plantă și are efect anti-inflamator, antioxidant și de albire. Există creme cu glabridină pe care le poți aplica local, doar pe zonele afectate.

Poți încerca și ceaiul verde cu același scop. Datorită efectelor sale anti-inflamatoare și antioxidante, te poate ajuta să reduci aspectul hiperpigmentarii.

Petele pigmentare nu sunt, deci, îngrijorătoare, însă ține cont că pot apărea în urma unor boli grave, așa că mergi neapărat la dermatolog, atunci când le observi.