Echipa WellNest, în parteneriat cu Hug Me Blanket, a organizat webinarul live Somn odihnitor pentru o viață mai bună – sfaturi de la specialiști, în cadrul căruia au fost invitați Oana Vlah (psiholog și consultant în somnul copilului), Alexandru Bușilă (psiholog, terapeut), Mădălina Bozeanu (instructor acreditat de Hatha Yoga) și Anamaria Pirea (nutriționist și fondatoarea Hug Me Blanket).

Pentru că una dintre preocupările principale ale WellNest este îmbunătățirea calității vieții, am considerat că mai ales în aceste perioade stresante pe care le trăim, este momentul să vorbim despre legătura dintre odihnă, sănătate și stare de bine. Pentru o abordare holistică a subiectului, am invitat experți din arii diferite de specializare, care ne-au împărtășit cunoștințe valoroase din domeniu.

„Uneori, printre proiecte și muncă, e ușor să scăpăm din vedere cât de important este să ne îngrijim propriul corp, înainte de toate, și ne amintim prea târziu, când deja ne confruntăm cu sindromul de burnout, anxietăți, atacuri de panică și chiar probleme de sănătate. La WellNest punem starea de bine și sănătatea întregului organism pe primul plan, de aceea am dorit să aflăm recomandările experților cu privire la importanța somnului și la soluțiile care există pentru a obține un somn liniștit.” spune Ioana Barbu-Cristea, fondatoarea WellNest.

Anamaria Pirea, fondatoarea Hug Me Blanket, adaugă „Cu precădere acum, într-o perioadă cu incertitudini, când stresul și anxietatea și-au făcut loc din ce în ce mai mult în viețile noastre, este esențial să avem o mai bună înțelegere a somnului ca barometru al sănătății mintale, fizice și emoționale. Susțin inițiativa WellNest, alăturându-mă evenimentului dedicat somnului odihnitor, atât de important pentru stare de bine, productivitate și capacitatea noastră decizională.”

Prezentarea a fost deschisă de Oana Vlah, care a explicat „Somnul este ca o fântână a tinereții, a energiei noastre. Dacă până acum 70 de ani doar 8-10% din populație dormea 6 ore pe noapte, în 2017 studiile arată că 1 din 2 oameni dormea 6 ore sau mai puțin.”

Iar pentru recuperarea orelor de somn, Alexandru Bușilă a recomandat încercarea formării „unui ritm de somn constant atât în timpul săptămânii, cât și în weekend și păstrarea acelorași ore de culcare și de trezire.”

Mădălina Bozeanu a vorbit despre practicile de yoga și meditație care ne pot ajuta și cum putem să ne conștientizăm mai bine trupul și cele două părți ale sale, cea masculină „solară” și cea feminină „lunară”, pentru a obține echilibrul interior. Pentru a ne odihni cu adevărat, trebuie ca organismul nostru să fie relaxat și gata să se refacă, altfel vom avea parte de un somn agitat și neplăcut.

Importanța somnului și ce soluții există

Live Webinar Somn Ușor

Participă gratuit la webinar pentru recomandări și soluții pentru un somn odihnitor. Află LIVE de la experți cum să ai grijă de sănătatea, relaxarea și energia ta! #LiveWebinar #poweredby Hug Me Blanket

Publicată de WellNest pe Joi, 3 septembrie 2020

Odihna este unul dintre aspectele cheie de care avem nevoie pentru a fi sănătoși și productivi. Cele mai comune urmări pe care le produce lipsa de somn sunt capacitatea scăzută de concentrare, irascibilitatea, dificultatea de a înțelege și procesa informații noi, reflexe încetinite, precum și un sistem imunitar slăbit, care devine predispus la îmbolnăviri. Și totuși, în lumea contemporană, tot mai puțini oameni au parte de un somn cu adevărat odihnitor, fie pentru că nu își acordă suficient timp pentru asta, fie pentru că grijile de peste zi îi împiedică să adoarmă ușor.

„Somnul este asociat în credințele noastre cu slăbiciunea, cu lipsa activității, într-o lume în continuă mișcare. Nevoia de somn pare că ne încurcă uneori din a face mai multe, din a obține mai multe. Suntem singura specie care a învățat să neglijeze nevoia de somn și care se luptă cu această nevoie.” spune Oana Vlah, adăugând că, de multe ori, ne dereglăm singuri ritmul circadian, din cauza luminii albastre (de la telefon, tabletă etc.) pe care o folosim mai ales înainte de culcare.

Mădălina Bozeanu atrage atenția către efectele fizice pe care stresul le are asupra organismului. „Când am o zi stresantă, corpul începe să secrete <<hormoni ai stresului>>, cortizol și adrenalină. Aceștia rămân stocați în corp, chiar dacă am înlăturat factorul stresant. […] Atunci când elimin factorul stresant, nu înseamnă că am înlăturat și stresul din corp.” Din fericire, există o soluție pe care oricine o poate încerca: mișcarea. Mădălina Bozeanu recomandă minimum 20 de minute de mișcare zilnică, fie că este vorba de dans, yoga, stretching, o plimbare sau exerciții intense, care va ajuta la obținerea unui somn mai calm, mai liniștitor și la eliminarea hormonilor stresului.

Pe lângă efectele fizice, Alexandru Bușilă ne vorbește despre dezavantajele pe care lipsa de somn le aduce în ce privește productivitatea. „Dacă nu dormim, crește riscul să facem greșeli. Atunci când suntem obosiți, creativitatea noastră dispare sau se estompează. Dacă nu avem creativitate, nu putem rezolva probleme, devenim irascibili și ne scade eficiența foarte mult.”

Pentru cei cu un program foarte încărcat, pentru care se dovedește o provocare să își găsească timp de relaxare, Anamaria Pirea, fondatoarea Hug Me Blanket, are o soluție – păturile ponderate. Poate că uneori este dificil să dedici timp unei activități precum sportul sau yoga înainte de culcare, pentru a te detensiona. În acest caz, poți opta pentru o pătură ponderată, care îți va relaxa tot corpul pe timpul somnului. „Pătura ponderată este concepută să aibă între 8-12% din greutatea corpului și are un efect liniștitor, calmant, deoarece greutatea sa este distribuită în mod egal pe suprafața corpului și aplică o presiune ușoară și relaxantă. Pătura funcționează ca o îmbrățișare strânsă și are un efect de calmare a sistemului nervos, determinând organismul să producă serotonină și melatonină și să reducă nivelul de cortizol.”

După o zi obositoare, tot ce trebuie să faci este să te așezi în pat și să uiți de griji învelit în pătura ponderată. Poate fi folosită atât de adulți, cât și de copii care se vor simți protejați înainte de culcare și în timpul nopții, dacă se trezesc.

Păturile ponderate sunt o alternativă nonfarmacologică, fără efecte adverse, recomandate de experți ca tratament terapeutic. Cei care prezintă tulburări din spectrul ADHD sau autist se pot bucura de o oază de calm și liniște cu ajutorul acestor produse.

”Povestea Hug Me Blanket este bogată în luni de studiu și cercetare, combinații de materiale, un curs de antreprenoriat, o finanțare România Start-up Plus, mult curaj și un angajament neîntrerupt de a oferi soluții palpabile, eficiente, accesibile și prietenoase cu buzunarul oricărui român preocupat de calitatea odihnei sale.” completează Anamaria Pirea.

„Suntem bucuroși că am avut ocazia să organizăm acest webinar și onorați de prezența invitaților specialiști de top care ne-au împărtășit informații valoroase și soluții la o problemă mult prea des întâlnită în rândul oamenilor. Sperăm să ajungă la cât mai multă lume aceste sfaturi și vom continua, în cadrul cuibului nostru de bine, WellNest, să fim alături de cei care au nevoie să își îmbunătățească calitatea vieții.” – Ioana Barbu-Cristea.

Odihna și somnul sunt esențiale pentru zilele pline de energie de care ai nevoie ca să reușești să îți împlinești idealurile pe plan personal și profesional. Ai grijă de tine și de cei din jur, pentru că atunci când organismul tău e sănătos și starea ta va fi una bună.

Informațiile esențiale despre somnul odihnitor, atât de important pentru stare de bine, productivitate și capacitatea noastră decizională, au ajuns la aproximativ 200 000 de utilizatori în decurs de 2 săptămâni, din care 47 000 au văzut webinarul LIVE, înregistrând peste 6 000 interacțiuni (vizualizări de video, aprecieri, distribuiri și comentarii).

„Până la următorul webinar WellNest, vă invităm să rămâneți alături de noi și să ne urmăriți paginile de Facebook, Instagram, și website, unde propunem soluții pentru a vă ajuta să vă găsiți drumul către o stare de bine pe toate planurile.” – echipa WellNest.