Ai de-a face cu vergeturi pe sân? Iată de ce au apărut acestea, cum poți să scapi de ele, dar și cum să eviți apariția altora.

Vergeturile apar în urma întinderii pielii, de cele mai multe ori pe abdomen ori pe coapse. Unele femei, însă, au de-a face cu apariția unor vergeturi pe sân. În primă fază, când abia se formează, vergeturile sunt rozalii, roșii sau chiar mov, însă pe măsură ce trece timpul, se depigmentează și devin mai albe.

De ce apar vergeturile pe sân

Există mai multe motive pentru care pot apărea vergeturile în zona bustului, însă cele mai frecvente cauze sunt:

  • Pubertarea – modificările hormonale care au loc în organism în timpul pubertății determină creșterea rapidă a țesutului mamar, iar pielea este astfel întinsă brusc și pot apărea vergeturile;
  • Sarcina – pe măsură ce sarcina avansează, sânii își măresc volumul odată cu creșterea nivelului de estrogen, precum și cu pregătirea sânilor pentru alăptare. Mărirea bustului cu până la două cupe într-o perioadă atât de scurtă poate forța pielea, cauzând astfel apariția vergeturilor.
  • Creșterea/ scăderea bruscă în greutate – o altă cauză foarte frecventă a apariției vergeturilor sunt fluctuațiile de greutate.
  • Chirurgia estetică – implanturile mamare întind și ele pielea, așa că de multe ori, după mărirea bustului, pot apărea și vergeturile.

Pe lângă aceste cauze frecvente ale apariției vergeturilor în zona bustului, sunt și unii factori de risc care pot contribui:

  • Moștenirea genetică – o anumită genă care este responsabilă cu producția de elastină poate fi moștenită de la părinți;
  • Unele afecțiuni ale glandelor suprarenale (sindromul Cushing de pildă);
  • Tratamentele pe bază de corticosteroizi;
  • Diabetul.

Tratamentul vergeturilor pe sân

Există o serie de tratamente pe care le poți face la recomandarea medicului dermatolog pentru estomparea și chiar eliminarea vergeturilor din zona bustului.

Peelingul chimic, de pildă, exfoliază stratul superficial al pielii și poate diminua vergeturile. Nu te aștepta, însă, ca acestea să dispară complet.

Microdermabraziunea este o altă metodă de exfoliere a pielii, care stimulează producția de colagen și reduce astfel aspectul vergeturilor.

Creme și unguente pe bază de acid glicolic, colagen sau silicon, care au rolul de a exfolia ori de a stimula producția de elastină, pot fi de asemenea folosite în acest scop.

Terapia cu laser este, însă, cea mai eficientă metodă de eliminare a vergeturilor, indiferent de zona în care acestea apar.

Remedii la îndemână pentru vergeturi

vergeturi_sani

Foto: Pinterest

Aceste remedii nu sunt la fel de eficiente precum tratamentele de mai sus, însă pot estompa aspectul vergeturilor, dacă sunt folosite în mod regulat. De asemenea, ele sunt foarte eficiente și în prevenirea apariției altor vergeturi.

Iată ce poți face singură, acasă, pentru a estompa vergeturile:

  • Masajul sânilor – prin masare, stimulația sanguină este stimulată, iar odată cu ea și producția de colagen. Asta înseamnă că masarea regulată a sânilor, mai ales dacă se face cu creme anti-vergeturi, poate ameliora aspectul acestora.
  • Exfolierea – scruburile, fie ele din comerț, fie DIY, pot fi folosite pentru eliminarea pielii moarte, dar și pentru a stimula producția de colagen. Pentru a nu agresa pielea este recomandată exfolierea o dată la 2 zile.
  • Untul de cacao poate fi folosit și el pentru masarea sânilor, întrucât conține vitamina E, care este benefică pentru piele.
  • Uleiul de măsline este și el benefic pentru piele și poate reduce aspectul vergeturilor de pe sâni, însă trebuie folosit în fiecare zi.

Cum să previi apariția vergeturilor pe sâni

Nu există o metodă 100% eficientă pentru prevenirea vergeturilor, însă poți reduce acest risc respectând câteva recomandări:

  • Adoptă o dietă echilibrată și fă eforturi să nu ai fluctuații mari de greutate;
  • Dacă trebuie să slăbești, fă-o treptat, într-o manieră cât mai blândă cu corpul și pielea ta;
  • În timpul curelor de slăbire, dar și a sarcinii, folosește creme speciale pentru prevenirea vergeturilor – acestea funcționează pe principiul hidratării în vederea sporirii elasticității pielii;
  • Consumă multe lichide pentru a menține și pielea hidratată, deci mai elastică;
  • Dacă te pregătești pentru o intervenție chirurgicală de augumentare mamară, folosește înainte cu 2 săptămâni un ulei foarte hidratant pe zona sânilor, pentru a mări elasticitatea pielii. Continuă și după intervenție, însă consultă-te cu medicul estetician înainte, pentru a te asigura că ai voie să folosești anumite produse cosmetice în timpul procesului de vindecare.

Vergeturile pe sâni sunt destul de des întâlnite, însă pot afecta stima de sine a femeilor, mai ales dacă sunt evidente și se pot observa cu ușurință. Metodele de prevenție, remediile la îndemână precum și tratamentele dermatologice, dar și terapiile cu laser, te pot ajuta să scapi pentru totdeauna de vergeturile de pe sâni.