Vorbitul în somn este un obicei comun, dar cei mai mulţi oameni nu sunt conştienţi că fac asta, până când nu dorm cu altcineva în cameră. Nu te gândi, însă, că este un moment în care poţi afla secretele celuilalt. Poţi adresa ce întrebare vrei, s-ar putea să nu obţii mai mult de o silabă coerentă. Poate fi amuzant să asişti la un astfel de discurs nocturn, dar înainte să te distrezi, află mai multe despre această situaţie.

Ce este vorbitul în somn

Vorbitul în somn este un tip de parasomnie – o tulburare ce se petrece atunci când dormi. De obicei, nu este o afecţiune medicală, peste 60% din populaţia lumii confruntându-se, cel puţin o dată în viaţă, cu aşa ceva. Uneori, ascultătorii pot auzi cuvinte agresive sau vulgare, dar episoadele de vorbit în somn nu durează mai mult de 30 de secunde. Sunt situaţii în care are loc un monolog, alteori pare că au loc conversaţii complicate.

Cine vorbeşte de obicei în somn

Nu există o anumită categorie de oameni care are această tulburare. Jumătate dintre copiii cu vârste cuprinse între 3 şi 10 ani au conversaţii în somn şi aproximativ 5% dintre adulţi vorbesc după ce adorm. Episoadele pot apărea ocazional sau în fiecare noapte. Un sondaj din 2004, de exemplu, a arătat că 1 din 10 copii vorbesc în somn mai mult de câteva nopţi pe săptămână. Cercetătorii cred că acest obicei se poate moşteni de la o generaţie la alta.

Cauzele pentru care vorbești în somn

Atunci când dormi, sistemul reticulat ascendent activator controlează starea de conştienţă. Tot acest sistem face tanziţia de la starea conştientă la somn. În timp ce dormi sunt secretaţi doi neutrotransmiţători – glicină şi GABA, care îndeplinesc funcţii supresive, menţinând inctivi muşchii din membre, gură şi corzile vocale.

Odată ce adormi, creierul trece prin cinci faze, una dintre ele fiind cunoscută ca etapa REM, caracterizată prin mişcări rapide ale ochilor şi somn activ. Cercetătorii nu înţeleg exact cum apare vorbitul în somn, dar au observat că fenomentul are loc atât în REM, când şi în afara acestei etape.

Este indicat să afli dacă vorbeşti în somn, pentru că s-ar putea ca acest obicei să fie simptomul unor afecţiuni.

Tulburările de somn REM şi coşmarurile sunt două tipuri de afecţiuni ce îi fac pe oameni să ţipe în somn. Când ai un vis urât, te poţi manifesta prin zgomote înfricoşătoare şi lovituri, iar cel de lângă tine s-ar putea să nu te poată trezi cu uşurinţă.

Oamenii care suferă de tulburări de somn REM ţipă, mormăie şi sunt destul de violenţi. Dacă vorbeşti în somn, poţi fi şi somnambul ori poţi suferi de tulburări alimentare nocturne, ce te fac să mănânci când dormi.

Alţi factori care pot favoriza apariţia vorbitului în somn:

– anumite medicamente;

– stresul emoţional;

– febra;

– anumite boli psihice;

– abuzul de substanţe.

Riscurile vorbitului în somn

Dacă vorbitul în somn îţi afectează activităţile zilnice sau relaţia, atunci ar fi bine să mergi la un specialist în somn. Atunci când fenomentul are loc în fiecare noapte, poţi afecta somnul celui de lângă tine, iar lipsa odihnei poate duci la boli cardiovasculare, diabet sau obezitate. Nu te gândi că poţi rezolva problema doar dacă te trezeşti, pentru că odată ce adormi din nou, problema va reveni.

Nu există riscuri mari ale vorbitului în somn, dar cei de lângă tine trebuie să ştie că ai această tulburare şi să aibă grijă să nu începi activităţi periculoase. O persoană care vorbeşte în semn poate sta în picioare şi poată părea trează, poate avea expresii faciale sau chiar se poate mişca ca şi cum ar fi trează. Sunt cazuri în care poţi face activiăţi complicate, precum mutatul mobilei, o baie, te poţi îmbrăca sau dezbrăca ori chiar poţi conduce o maşină. Sigur, odată ce te trezelti, nu îţi vei mai aminti nimic.

Cum tratezi vorbitul în somn

În acest moment, nu se cunoaşte un tratament împotriva vorbitului în somn. Un specialist te poate ajuta, însă, să controlezi şi să trăieşti cu această problemă, fără să îţi afecteze viaţa sau relaţiile. Un expert în tulburări de somn poate, de asemenea, să îţi dea seama dacă organismul tău nu se odihneşte suficient.

Atunci când ai o relaţie, poţi încerca câteva trucuri care să prevină apariţia problemelor în cuplu:

– dormiţi în paturi separate;

– roagă-l pe partenerul tău să doarmă cu dopuri de urechi;

– lasă pe fundal zgomote albe, care să atragă atenţia de la somn.

Te va ajuta şi să:

– eviţi consumul de alcool;

– eviţi consumul de alimente grele înainte de culcare;

– ai o rutină de somn care să îţi convingă creierul să adoarmă;

– încearcă să dormi cel puţin opt ore pe noapte, ca să fii mereu odihnit;

– redu nivelul de stres din viaţa ta. Tehnicile de relaxare sunt cea mai bună variantă pentru tratarea tulburărilor de somn. Încearcă să incluzi activităţi relaxante înainte de culcare, precum yoga, meditaţie sau citit;

– scoate din cameră orice iritant care ţi-ar putea da somnul peste cap;

– evită consumul de cafea şi băuturi carbogazoase.